Treceți la conținutul principal

FIDUCIA Baden-Marathon Karlsruhe - un maraton pe calmante


Am facut-o si pe asta.

Acum sase saptamani am inceput pregatirea pentru cea mai mare incercare de pana acum - maratonul. Timpul era scurt, si trebuia sa profit la maxim de el ca sa pot sa-mi obisnuiesc organismul pentru un efort de 42,195 Km in timp de sub 4 ore. Programul de antrenament a fost unul intens si nu am reusit sa ma tin in totalitate de el, dar nu am fost foarte departe.

Mi-am cumparat niste papuci meseriasi, care puteau alerga singuri, niste ciorapi care imi faceau picioarele sa pluteasca si am inceput pregatirea. Psihicul imi era puternic dar mai trebuia antrenat si fizicul.

Am inceput antrenamentul usor, urmand ca sa ajung la forma maxima in saptamana 4 si sa mentin pana la concurs, odihnindu-mi organismul intre timp. Nu stiu daca am ajuns in forma maxima atunci cand mi-am propus, pentru ca oboseala si-a spus cuvantul, fortandu-ma sa-mi intrerup alergarea-testul pentru maraton si sa fac pauza cateva zile. Am revenit usor in antrenamente pentru ca, joi, in ultima saptamana, sa ma ia o durere de spate, crunta. Vineri nu a fost mai bine asa ca, aproape, mi-am scos din minte, maratonul. M-am hotarat ca sa profit de asigurarea medicala nemteasca si sa incerc sa fac ceva in legatura cu durerea. Mi-au dat niste calmante la spital, m-au consultat si mi-au dat vestea buna, ca nu e nervul sciatic, ci un muschi ce imi face figuri. M-au lasat sa plec dupa vreo ora jumate, cu o mana de calmante, ce sa le iau in zilele ca urmau. Am cam revenit la viata, dar participarea mea la maraton era inca incerta. Sambata am vazut ca e mai bine. Mi-am luat calmantele cu constinciozitate si duminica dimineata eram in Karlsruhe aliniat la start.  Am luat calmantele de dimineata, si am mai pastrat o serie pentru dupa. Am zis un "Doamne ajuta" si am plecat in alergare. La inceputul perioadei de antrenament mi-am propus ca sa termin maratonul in 4 ore. Spre sfarsitul acestei perioade mi-am ridicat asteptarile la 3:30 - 3:45, dar in momentul startului, speram sa termin in doua picioare. Dar, eram hotarat ca sa-l termin chiar si daca ar fi fost nevoie sa ma tarasc ca rama pana la finish.

Am luat startul in blocul D, ultimul care pleca. Am trecut linia de start la 9:15, printre ultimii. Spatele mi-a dat OK-ul si am inceput tehnica obisnuita, vanarea celui din fata. Dupa vreo 3 minute de la start, depaseam pe partea dreapta a drumului, alergand pe bordura si chiar pe zona verde, pentru ca ala era singurul loc liber. La vreo 10 metri in fata, pe iarba, vad brancardierii cum ii fac, unui participant, masaj cardiac. Mi-a inghetat sangele in vene. Mi-am facut o cruce si mi-am zis ca doamna cu coasa nu ma va prinde azi.

La Kilometrul 21, cand i-am vazut pe cei de la semimaraton ca termina, m-a durut sufletul. Ma ingrozea gandul ca mai am inca o data pe atat. Depasirile au devenit din ce in ce mai rare, plutonul intinzandu-se, alergatorii slabi ramanand in spate. Din cand in cand depaseam cate o doamna cu fundul mare, pe care daca as fi vazut-o pe strada,  as fi putut paria ca nu poate sa alerge nici 5 Km. Sau cate un mos pe care-l cauta moartea acasa si el alerga maratonul. La Kilometrul 36 am inceput sa simt oboseala mai intens. Strigatele de incurajare de pe margine, copiii care intindeau mainile ca sa bata palma cu mine, mi-au dat forta ca sa mentin ritmul si sa lupt. La kilometrul 41, Strava imi spunea ca a ajuns pe la vreo 43. Culmea, dar aceasta eroare m-a incurajat. Stiind ca totul se termina in cateva minute m-a facut sa ma simt mai usor si sa accelerez, iar in momentul vederii portii de finish, sa sprintez, trecand linia de sosire ca un kenian. Mi-am luat medalia de finisher si m-am repezit la paharele cu sucuri care asteptau maratonistii. M-am asezat pe gazonul impecabil, al terenului de fotbal, m-am descaltat si m-am intins pe spate cu mainile desfacute. Am inchis ochii si am simtit cum corpul mi se ridica de la sol intr-o levitatie divina. "Alles OK?" Levitatia imi este intrerupta de un sanitar care verifica starea de sanatate a maratonistilor. Ma pipai usor, si, cu zambetul pe buze, ii raspund, ca totul este perfect. Oboseala devenise minunata. Medalia imi atarna grea la gat si soarele imi mangaia fata plina de praf - praful victoriei. Tocmai terminasem primul meu maraton in 3:41:16, exact in intervalul propus. Totul a fost perfect.

Am facut-o si pe asta.

In cele 6 saptamani de antrenamente am alergat de 19 ori, timp de 27:58'06.9, 317.5 Km si am ars 18355 Kcal. Am mai iesit de 6 ori cu bicicleta, timp de 9:36'43, 186.7 Km arzand 4162 Kcal.

Filmarea se opreste dupa 9 minute si 55 secunde pentru ca, probabil, cameramanul se plictisise sa mai filmeze. Eu am trecut prin poarta de start la 15 minute dupa startul oficial.





























Multumesc lui Sergiu Toader, pentru ca mi-a plantat, involuntar, in cap ideea de a alerga un maraton, lui Misu Sirb pentru alegerea concursului, lui Gabi pentru ca m-a insotit si sustinut.

Urmeaza un ultra-maraton de bifat pe lista.





Comentarii

  1. Bravo domnu' ... felicitarile mele ... ai realizat o performanta deosebita( sunt mandru de tine).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pedaland pe Trans

Un vis de-al meu de vreo 6-7 ani a fost sa urc Transfagarasanul pe bicicleta. Imi aduc aminte ca Mae imi tot spunea cat de fain este, ca el l-a urcat de cateva ori. Imi mai spunea ca doar ciclistii adevarati pot sa-l urce si ca nu te poti numi ciclist pana nu ai in palmares Transfagarasanul. Asa ca vedeam acest drum ca pe un ritual de trecere in randul "oamenilor seriosi". Mi-am planificat o sambata pentru a urca si l-am contactat si pe Mihai ca sa-i propun sa ma insoteasca. A zis ca ar fi interesat. Curand dupa aceasta am plecat in concediu, tot in Fagaras, dar cu cortul (vezi postul " Dulce-acrisor ").  Dupa ce m-am intors am aflat ca Mihai a organizat si el o excursie pe Trans in aceeasi zi, asa ca aveam companie mai mare. Ne-am intalnit dimineata cu Mihai si cu o parte din "echipa" si am plecat spre Cartisoara unde aveam sa lasam masina. Am parcat si am pregatit bicicletele pentru atacul muntelui. Iulia s-a urcat in masina Danei si au urcat la Balea

Zugspitz Supertrail 2013

Astazi a inceput Turul Frantei, cea mai importanta competitie ciclista. Dar nu asta vreau sa va povestesc. Vreau sa va povestesc despre ceea ce am facut eu weekend-ul trecut. De la 1 ianuarie 2013, in momentul cand m-am inscris, am inceput sa ma pregatesc psihic pentru un concurs, o noua incercare, un ultra-maraton, primul pentru mine - Zugspitz Ultratrail. La momentul inscrierii am gandit destul de prudent si m-am inscris la categoria Supertrail - 68,8 Km - 3120 diferenta pozitiva de nivel, si nu la 100 Km. Trebuie sa recunosc ca aveam suficienta adrenalina in sange la momentul respectiv ca sa ma inscriu acolo, dar cu greu, m-am temperat.  Dupa ce am primit confirmarea inscrierii am intrat in atmosfera premergatoare marilor incercari. Am citit cartea scrisa de ultra-maratonistul Dean Karnazes, mi-am facut planuri si am cautat metode de antrenament pe care le-am pus in aplicare doar in minte. In fiecare zi imi ziceam ca inca este timp destul. Vremea a fost foarte pacatoasa anu

Fanfara Vulcan

Astazi am avut parte de o surpriza placuta ce mi-a reamintit de motivele pentru care imi place Brasovul. Am plecat de acasa cu gandul de a ajunge in centru, pe la CTS Corner, ca sa cumpar un infuzor pentru ceaiurile minunate ce le-am descoperit. In momentul cand am coborat din masina, in parcarea de sub Tampa, am auzit muzica fanfarei ce m-a atras ca un magnet. Muzica se auzea din foisorul de langa izvor. Am pornit in graba pe scari ca sa nu pierd vreo nota, cu toate ca muzica rasuna pana in centru. In foisor, fanfara Vulcan sustinea un concert ce incalzea inimile trecatorilor. Marsurile si polcile rasunau, acoperind clinchetul suav al lopetilor si al sapelor ce lucrau de zor la constructia parcului Tiberiu Brediceanu, de sub Tampa. Toata lumea zambea si parca uita de grijile cotidiene atat cat fanfara canta.